Sfârșitul recoltei

Vara trecută am lucrat la o mică livadă de fructe lângă satul Voinești. În fiecare dimineață culegeam mere și pere până când soarele devenea prea fierbinte. În ultima zi însă totul părea altfel. În timp ce încărcam ultimele lădițe pe vechiul camion roșu, nori negri au apărut brusc și a început să plouă torențial. Culesesem deja cea mai mare parte din fructe, dar câteva coșuri mai stăteau în câmpul îndepărtat.

Proprietarul, domnul Ionescu, a strigat să ne grăbim înainte ca pământul să se transforme în noroi. În timp ce alergam înapoi cu coșurile, prietena mea Ioana a alunecat și a scăpat câteva pere. Ne-am oprit să o ajutăm, râzând în ciuda ploii. Când am terminat, hainele noastre erau ude leoarcă.

Domnul Ionescu pregătise un mic prânz de rămas-bun în hambar. În timp ce mâncam sandvișuri și beam limonadă rece, ne-a spus că hotărâse să vândă livada anul următor. Toată lumea a tăcut o clipă. Începusem să iubesc diminețile timpurii și mirosul fructelor coapte, dar știam că acesta era sfârșitul.

După prânz am curățat uneltele și ne-am luat rămas-bun. Când mergeam spre poartă, Ioana a strigat că speră să lucrăm din nou împreună într-o zi. Am zâmbit și i-am răspuns că, dacă vremea va rămâne uscată vara viitoare, mă voi gândi să revin. Ploaia s-a oprit în sfârșit când am ajuns la stația de autobuz. Privind înapoi la livada goală, mi-am dat seama cât de mult aveam să-mi lipsească acele zile lungi și obositoare.