Portretul Ascuns

În timp ce scotocea printr-o ladă cu volume moștenite în biroul aglomerat al răposatei sale mătuși, Toma a dat peste o ediție subțire de poezie din secolul al nouăsprezecelea ale cărei pagini se îngălbeniseră la margini. Ascunsă între două sonete, parcă pusă anume acolo, se afla o mică fotografie sepia tăiată cu grijă ca să încapă în carte. Poza înfățișa o femeie de vreo treizeci și cinci de ani, stând lângă o poartă de fier lucrată, cu o expresie de amuzament liniștit, nu cu rigiditatea obișnuită a epocii. Ceea ce l-a frapat pe Toma a fost notația ușoară cu creionul de pe verso: „Elena, înainte de neînțelegere, 1897”.

Nu auzise niciodată mătușa pomenind numele acesta, însă scrisul semăna izbitor cu cel elegant al bunicii sale din scrisori. Intrigat, și-a petrecut restul după-amiezii comparând corespondența de familie și a aflat că Elena fusese cea mai apropiată prietenă a mătușii până când o ceartă aprinsă din pricina unei moșteniri nedezvăluite, în primăvara anului 1898, le-a rupt legătura pentru totdeauna. Fotografia, cu marginile păstrate și locul ascuns, arăta că mătușa păstrase vie amintirea mult după ruperea prieteniei.

Toma s-a întrebat dacă volumul fusese odinioară al Elenei; un ex-libris mic de pe prima copertă interioară purta doar inițialele „E.M.” și anul 1896, cu un an înainte de poză. Descoperirea i-a lăsat un sentiment straniu, ca și cum ar fi pătruns într-o împăcare care nu avusese loc niciodată, și s-a trezit recitind sonetele cu atenție la orice aluzie voalată la regret sau la afecțiune statornică. Spre seară a așezat fotografia între două foi de hârtie fără acid, fără să hotărască dacă s-o lase la locul ei sau s-o pună într-un cadru ca pe o filă recuperată din istoria familiei.