Japoneză — text-to-speech gratuit și pronunție autentică a vorbitorilor nativi

Sunete japoneze absente în română

Cuvinte japoneze care induc în eroare

• 風呂 „風” se citește „furo” cu [ɸɯ], nu „vânt” cum sugerează kanji-ul.
• 子供 „供” se citește „ko” cu [ɾ] flap, nu „copil” cum ar sugera sensul kanji.
• 大人 „人” se citește „hito” cu [ç] palatal, nu „om mare” cum pare din kanji.
• 一人 „一” se citește „hito” cu [ç] palatal, nu „unu” cum sugerează kanji-ul.
• 二人 „二” se citește „futa” cu [ɸɯ], nu „doi” cum ar indica kanji-ul.
• 三人 „三” se citește „san” normal, dar combinația cu „nin” schimbă ușor ritmul.
• 四人 „四” se citește „yo” cu [j], nu „patru” cum pare din kanji.
• 五人 „五” se citește „go” normal, dar „nin” devine „nin” cu nazalizare ușoară.
• 六人 „六” se citește „roku” cu [ɾ], nu „șase” cum sugerează kanji-ul.
• 七人 „七” se citește „shichi” cu [ç], nu „șapte” cum pare din kanji.
• 八人 „八” se citește „hachi” cu [ç], nu „opt” cum sugerează kanji-ul.
• 九人 „九” se citește „kyuu” cu [ç] palatal, nu „nouă” cum indică kanji-ul.

Auzi diferența

• おばさん / おばあさん Diferența este între vocala scurtă „a” și vocala lungă „aa”; românul tinde să le confunde, scurtând lungimea.
• きて / きって Contrastează „kite” fără geminare și „kitte” cu „tt” dublu; românul omite adesea prelungirea consoanei.
• びょういん / びよういん Diferența este între „byouin” (spital) cu vocală lungă „ou” și „biyouin” (salon de frumusețe); românul le pronunță identic.
• かこ / かご Contrastează „kako” surd cu „kago” sonorizat la „g”; românul tinde să nu distingă clar surd/sonor în poziție medie.
• さる / ざる Diferența este între „saru” cu „s” surd și „zaru” cu „z” sonor; românul le confundă ușor la început de silabă.